vineri, 16 octombrie 2015

Negresa chec

Când eram eu mai mic, o persoană, nu spui cine că se ştie ea singură şi nu e cazul sa o râdă societatea, că e rea şi până la urmă nu e singură şi nu e cazul să râdem de nevestele tinere, că sunt şi ele amărâte şi au soacră şi vai de capul şi de zilele lor, după cum spuneam, s-a măritat. Frumoasăăăă era şi e, mă rog, pe gustul unora, nu spui care că se ştiu ei şi nu e cazul să-I afle lumea şi să le comenteze aplecările estetice, dar cu temele nefăcute la cursul de bucătărie. Îmi amintesc cu drag de figura mea uimită când am gustat pentru prima oară din cartofii ei prăjiţi făcuţi în bucătăria din capitala Muscelului. Aşa nu mai mâncasem, arşi frumos pe dinafară şi pe dinăuntru amari şi buni ca viaţa de ocnaş. Avea multe calităţi când ieşea din bucătărie, în special acest gest al părăsirii spaţiului de gătit era apreciat şi aplaudat unanim.
Paradoxală ca orice femeie frumoasă, avea însa darul negresei. Nu ştiu la ce vă gândiţi acum, dar eu când spun asta mă refer
la capacitatea extraordinara a oricărei femei, mai mult ori mai puţin pricepută, de a face prăjitura numită negresă. Nu că-i ieşea. Puţin spus. Fiind inginer la bază, deşi poetă la vârf, reuşea  să o facă perfect de fiecare dată, punându-ne în faţa unui fenomen pe care abia foarte târziu, după multă experienţă, să-i spunem de viaţă, aveam să-l cataloghez sub numele “paradoxul negresei”.
4 ouă
250 de grame de făină
250 de grame de zahăr
1 pachet de unt – 250 de grame
100 ml de lapte
50 de grame de cacao
1 pliculeţ de praf de copt
Se pun la topit într-o crăticioară: untul, zahărul şi laptele. Se amestecă încontinuu, la foc potrivit până se topeşte complet zahărul. Se trage vasul la o parte şi se încorporează cu răbdare cacaua. Se dă la răcit un sfert de ceas. Se opreşte o ceaşcă de cafea din această compoziţie. Albuşurile se separă de gălbenuşuri şi se bat spumă. Acum se amestecă în compoziţia de unt şi cacao, cu ajutorul unui mixer, treptat, gălbenuşurile şi făina amestecată cu praf de copt. Cu o spatulă sau cu un tel se încorporează, mestecând de jos în sus şi albuşurile bătute spumă.
Se unge cu unt şi se tapetează cu făină o formă de cozonac. Se toarnă compoziţia.
Se dă la cuptorul încins dinainte la 200 de grade Celsius pentru un sfert de oră, apoi se mai lasă în cuptor aproximativ 45 de minute la 160 de grade. Verificaţi dacă negresa este coaptă cu ajutorul unei scobitori. Se introduce încet în compoziţie. Dacă iese curată, prăjitura este gata, dacă nu lasaţi-o până se coace corespunzator.
Se scoate din cuptor şi se lasă să se răcească 30 de minute. Se găureşte cu ajutorul unei furculiţe şi se toarnă pe deasupra crema de cacao oprită în căniţă.
Noi am topit ciocolată alimentară în 50 de grame de unt şi am glazurat negresa cu acest amestec. E mai bine, mai rău, dumneavoastra decideţi.
Şi daca nu aveţi chef să gătiţi, trimiteţi vă rog această reţetă mai departe, unei foarte tinere viitoare foste soţii de om care se aşteaptă ca soţia lui să-i gătească. Să aibă şi bietul băiat parte măcar de un desert cumsecade!







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu